Stănescu, Miloș, Dumitru și Asociații

Poziția pe care o ocupăm în topul firmelor de avocatură este pe deplin meritată și este susținută pe de o parte, de modul în care de multe ori reușim să soluționăm pe cale amiabilă și în timp util diferendele și litigiile, și pe de altă parte, de calitatea profesională și umană a echipei noastre.

Echipa SMDA este formată din avocați cu o bogată experiență în domeniul juridic, dar și din avocati tineri, entuziaști și energici, cu toții având ca numitor comun educația solidă, pasiunea și standardele înalte de profesionalism. Această echipă remarcabilă este condusă de cei trei membri fondatori ai SMDA: Arin Octav Stănescu, Simona Miloș și Ștefan Dumitru.

 

Motto: „Nu spune niciodată nu se poate, începe cu să vedem...” Nicolae Iorga

Simona Maria Miloș, membru fondator și partener la SMDA, a dobândit o solidă competență în domenii precum drept comercial, insolvență și piața de capital. Specializarea în care s-a consacrat și unde este recunoscută ca fiind un adversar redutabil, vizează domeniul distinct al procedurilor de insolvență, în care s-a implicat activ, repurtând victorii notabile în litigii de mare complexitate. Simona și-a împărtășit din bogata sa experiență practică prin intermediul a numeroase lucrări publicate în revistele de specialitate sau prezentate în cadrul unor conferințe, seminarii, dar și de la catedră - ea fiind lector în cadrul conferințelor adresate specialiștilor în insolvență, precum și în cadrul unor proiecte PHARE. Simona Miloș este membră a Baroului București (din 1998), a International Bar Association și a INSOL Europe (din 2001) și face parte, deasemenea, din echipa de elaborare a noului Cod al insolvenței. Din 2012, este Președinte al Institutului Național pentru Pregătirea Specialiștilor în Insolvență (INPPI).